La capăt de ramuri, mugurii - candele verzi
Fum spală văzduhul de seară.
Stai nemişcat, cu ochii închişi să nu vezi
lumina filtrată prin ceară.
Din rădăcini suie ape rotite
prelung, ca un plâns de femeie.
Presimt coaja caldă fără s-ating
locul care scânteie.
Urcă pământul spre cer, dureros,
Ca de-un sânge prea greu ramul se înclină
Vuietu-acela, auzi-l, ucide,
tâmpla de-apropii de rădăcină.
Cum creşte, cum creşte ziua din ramuri.
Acoperă-ţi ochii ca să nu doară
năvala florii, străluminate,
şi aerul pur de afară !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu