Cândva arborii aveau ochi,
Pot să jur,
Ştiu sigur
Că vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc că mă mirau
Ciudatele aripi ale păsărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar dacă păsările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i văd
Pentru că arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine ştie,
Mi s-a părut numai mie
Şi arborii sunt orbi dintru-nceput…
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foşnesc şi clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine să strig -
Ce-aţi văzut?…
" Poezia poate să propună enigme, poate să pună întrebări, dar, de obicei şi din cele mai vechi timpuri, nu propune soluţii şi nu dezleagă probleme. Misterul, surpriza, neprevăzutul, sunt prielnice producerii fiorului poetic.
RăspundețiȘtergereÎn această ordine de idei, şi iarăşi spre folosul poeziei sale, Ana Blandiana evită, în general, încercările de simbolizare(primejdioase de obicei pentru valoarea poetică)şi lasă lucrurile să-şi continue şi în poezie mersul lor firesc, ascuns uneori, enigmatic dar niciodată forţat cu scopul de-a demonstra ceva, şi fără alt imbold decât acela al gândirii poetice care află corelaţii în adâncime şi înalţă în poezie, fără să le înfrumuseţeze artificial, cele mai simple şi mai fireşti lucruri.(...)
Poezia Anei Blandiana inspiră simpatie şi încredere. Te îndeamnă să o reciteşti şi trece cu succes deplin proba recitirii. Observ de asemenea cu mulţumire ca ea nu se supune influenţelor vreunei mode literare. Cei mai buni poeţi din toate timpurile au simţit nevoia să se ferească de asemenea tentaţii şi în acest chip au rămas credincioşi lor înşişi şi poeziei adevărate. Este o calitate pe care, pe lângă cele pomenite deja, poezia Anei Blandiana o are din belşug şi care îi asigură şi mai bine trăinicia."
(Alexandru Philippide)
Ana Blandiana, POEZII, Editura Minerva, Bucureşti, 1989
BIBLIOTECA PENTRU TOŢI