Daniela Crăsnaru

Black-Box

 

E această cameră
un zar alb azvârlit
în containerul nopţii de antracit.
un năvod
în care spânzură luna.
va veni un păianjen s-o-nghită
un miriapod să cânte la clavecin
va veni un crab,
o pendulă urcând pe perete
către ora exactă. aşteptând
precum aşteaptă-n cutia neagră
memoria catastrofei
pelicula pe care curând
o vor descifra spaimele, febra, spiritul meu
care uitase algebra.
răbdare, răbdare, răbdare.

orice vers de iubire e numai o parodie a ei
nimic mai mult, un vodevil lipicios.
ca şi când ai dezveli un mort iubit
de iarba crescută asupră-i
ca şi când te-ar obliga să-l recunoşti
într-un mort oarecare cum recunoşti zilnic
cadavrul chircit al trecutului
acoperit de ziare, răbdare, răbdare,
răbdare. în vene săruri metalifere, pe buze
gustul divin.

va veni un miriapod să cânte la clavecin.