Panait Cerna

Noapte

N-ai somn, în astă noapte de-aşteptare !...
Nici pace n-ai: din soarele de ieri,
O rază, un mănunchi de scânteieri,
A-ntârziat în ochi, tremurătoare -
Şi nu se-nchid pleoapele arzătoare...

Ţi-i inima numai de visuri plină...
Ca-ntr-o biserică strălucitoare,
Când se aprind făcliile la denii,
Aşa, deodată, s-a făcut lumină,
În sufletul neadormit pe care
Se scutură un stol de dulci vedenii...
Iar amintirea prinde să deşire
O tânără poveste de iubire:

Era-n amurg. Pe drum, nici o vieaţă...
Doar doi înfioraţi, în pasuri line,
S-au strecurat sub plopul cel înalt -
Ş-atât de-aproape se priveau în faţă,
Că fiecare se vedea pe sine
În ochii celuilalt.

Dar ochii ei curând în jos căzură...
Întâi a sărutat-o el pe gură:
De-a pururi gura dulce, ca de-albină,
Să înflorească-n zâmbet de lumină !...
Apoi - din nou pe gura ce sta mută:
Să spuie numai vorbe dulci şi glume !
Apoi pe ochi: să nu mai vadă-n lume
Decât pe el, cel care-i sărută !...

Pe urmă ? N-a fost vis, ci o furtună
Ce zguduie adânc, adânc răsună...
Orbi, fericiţi, în clipele acele
Erau biruitorii sorţii grele, -
N-aveau răgaz să cugete la ele,
Nici vreme să le numere n-aveau.