Toamna
Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;cu gesturi de negare cad mereu.
Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând.
