Valsul
Totul străluceşte: candele, lalele,
Peruzele, scumpe diamante,
Candelabre, epoleţi şi stele,
Şi cercei, brăţări de-argint, inele,
Plete, fraze şi priviri galante.
Totul e-n mişcare: oameni fără număr,
Danteluţe, panglici, piept şi umăr,
Picioruşe demne de-a primi cununi,
Dând făgăduinţe tăinuite,
Zeci şi zeci de inimi istovite
De corsete şi de pasiuni.
Obosit de-a dansului rotire,
Cercul, în treptata lui rărire,
Nu mai e aşa strălucitor.
Încă de când valsul era-n toi,
Cei ce se-nvârteau, doi câte doi,
Se smulgeau din cercul mişcător:
Parcă-s praful dus de-a vântului suflare
De pe un inel cu-o piatră suverană,
De pe-o diademă de mărgăritare,
Sunt sclipiri o mie
În multicoloră euforie
Ale prăvălirii unei roţi de foc...
O pereche doar mai vezi în jur:
Numai ea şi el. Ea poartă-n zbor
Vălul alb precum un abur pur;
El vestmânt mai negru ca un nor.
Sigur se-nvârteşte universul
Şi rotirea nu-şi opreşte mersul,
E un veşnic vals întreaga fire,
Fiecare arcuş tot mai vioi.
