Constanţa Buzea

Dragostea

Trebuia să te văd într-o zi, să te chem.
Trebuia să se sfârşească o vârstă
Şi să înceapă a doua,
Trebuia să amestec mierea şi roua
Cu grijile dintotdeauna
Şi să fiu una...
Trebuia să încep cântecul, şi l-am început.
Uneori am cântat frumos,
Uneori am tăcut.

Trebuia să ascult apele, codrii adânci,
Trebuia să mă caţăr pe stânci,
Să mă prind de rădăcini şi de fire,
Trebuia să cer şi să dau nemurire
Cuvântului meu, şi pasului greutate,
Agerime privirii să le vadă pe toate.
Trebuia să lărgesc şi să ridic
Universul meu mic.

Mi-am găsit în tine liniştea şi frământarea,
Lumea o ţin într-o mână
Şi visul în alta.
Diamante pe frunte-mi sunt stelele mari de pe cer
Şi nu mă clatin sub atâtea poveri.

Daniela Crăsnaru

Suflet fără chei

Trece toamna, iarna, vara şi în inimi urcă seara

Vântul cântă în neştire peste glezna ta subţire

Palma mea în rugăciune peste sânii tăi apune

Şi visez că eşti aieve vas de aur plin cu seve

Când de fapt eşti amintire, tu şi glezna ta subţire

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.

Hei, suflet fără chei

Fără porţi şi fără ziduri,

Laşi în urmă numai riduri.

Trupul tău cu gust de miere luminează-n încăpere

Din alt timp din altă viaţă care se destramă-n ceaţă

Doar la mine în cuvinte doarme coapsa ta fierbinte

Doar în cântec te mai am, măr aprins lucind în ram

Şi mi-e dor şi mi-e pustiu şi mă-ntreb dacă sunt viu

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.

Vine vara, iarna vine, numai tu nu vii la mine

Trupul tău ca o văpaie nu-mi mai intră în odaie

Steaua-mi bate în fereastră unde-i umbra ta albastră

Unde-s paşii tăi cei dragi, sânii mirosind a fragi

Şi mi-e frig şi mi-e amar şi mă chinui în zadar

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.