Să recunosc zădărnicia cuvintelor.
Neputinţa lor
asupra realului.
Cuvântul "moarte", spuneam,
nu e în stare să facă măcar un rid
hârtiei pe care stă scris.
Şi totuşi
să-ţi reconstitui făptura
ştiind foarte bine
că nu pot schiţa decât conturul tău
imprecis,
pe care cuvântul "viaţă" nu-l va putea umple niciodată
cu viaţă.
Să rezist
rămânând în deşertul tragicei utopii,
suprapunând iluzia setei peste iluzia apei.
Iată singura şansă pe care mi-o dă poezia.
Să refac adică
legea vaselor comunicante,
să aud susurul vorbelor, fluidul lor rătăcind
dintr-o parte în alta a imaginaţiei,
dintr-o irealitate
în alta.
