Când brusc trompeta-şi poartă glasul
cu sunet de-nceput, neclar,
cuvintele, ca ulii noaptea pe buze-nfierbântate-apar,
şi-o melodie ca o ploaie cade pe lume-ncetişor
trece speranţa c-o orchestră, având iubirea dirijor.
În ani de cruntă despărţire, când plumbii trupul ne-au muşcat
şi-aşa ne-au şfichiuit spinarea, încât la bine n-am visat,
au răguşit toţi comandanţii...Ea a preluat comanda lor,
speranţa, mica ei orchestră, având iubirea dirijor.
Fagot sau clarinet, trompetă, lovite-s şi s-au ciuruit.
Frumos mai e clarinetistul!
Şi toba chiar a amuţit.
Prinţ elegant e flautistul.
Şi veşnic vor cânta în cor,
speranţa, mica ei orchestră, având iubirea dirijor.
