Niciun cuvânt de-al tău. Se face seară.
Adoarme pasul, gândul meu vetust.
Păreri de rău târzii mă înconjoară.
Roteşte apa într-un cerc îngust.
O destrămare calmă, fără vlagă.
Pe urme stinse ochii tăi - ce goi !
Ce dezolant e ţipătul ce neagă !
Ce dureros ecoul înapoi !
Niciun cuvânt de-al tău. Se face seară.
Coboară frunza neagră din agud.
Un anotimp străin mă înconjoară.
Niciun cuvânt de-al tău nu mai aud.
Ci numai vântul, poate numai vântul
în febra lui de-amurg, mai stins, mai dus
cum nicio floare nu mai dă pământul
şi nicio vorbă nu mai ai de spus.
