Sculptorul
Ies umeri albi din vârfuri de unealtă
şi braţe-adânci cu moliciuni de unde.
Mileniul ce-n lespede se-ascunde
se face coapsă limpede şi-naltă.
Prin mână tot duhul meu pătrunde
în piatra ce surâde şi tresaltă,
ivind minuni din opintiri de daltă
şi din ciocan seninătăţi rotunde.
Când aspră-n linii tari, când diafană,
vibrează clara rocii simetrie,
din sângele meu cald luându-şi hrană.
Carnea palpită, marmura învie,
şi din frânturi de clipă pământeană
mă-nalţ în armonii de veşnicie.
