Tablou cu scenă de război
În amurg. Natura. Glas nervos de flaut. O plimbare-n taină.
Pe un cal în faţă merge împăratul, în albastra haină.
E o iapă sură, ochi căprui roteşte, moţu-i negru-cioară.
Roşie e cerga. Ca în prag de luptă, aripi o-nconjoară.
După maiestate, generali se-nşiră. Cei ce merg în faţă,
încărcaţi de slavă, plini de cicatrice, dar rămaşi în viaţă.
Apoi - duelgii, adjutanţi. Sclipirea-n epoleţi e vie.
Toţi sunt o splendoare, tobă de talente, toţi scriu poezie.
Tot mai stins se-aude clavecin de-alt'dată, voci ca din abise.
Numai ţăcănitul, glas nervos de flaut şi-nrăite vise.
Şi-acel iz al casei, de-azimă şi lapte, tot mai slab se-ngână.
Undeva sub talpă şi pe frunţi deasupra - cer, doar, şi ţărână.
