Sonet 8
Ar fi pustie lumea fără tine,
Şi cerul nopţii, de deasupra ei,
Şi-ar vântura oceanul de scântei,
Nemaiavând la cine să se-nchine.
Ba, chiar şi zeii s-ar trezi atei
Fiindu-le potrivnică - vezi bine -
În lipsa ta, cunoaşterea de sine
Sub fulguirea florilor de tei.
De-aceea nu mă-ncumet să-ţi dau pace,
Dar nici pe braţe să te port mereu
Ca pe-un arici plăpând cu frica-n ace -
Străin fiindu-mi umbletul şi greu -
Iar fără tine, spune-mi, ce s-ar face
La vremea toamnei, singur, trupul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu