George Ţărnea

Iubire cazonă

Lipseşte o secundă abstractă şi confuză
Din inventarul nostru cu timp itinerant
Şi fiecare-n parte pe celălalt acuză
De-această prematură cădere în neant.

Ca două fiare oarbe ne devorăm lumina,
Să construim capcane, şi fabricăm erori,
Preocupaţi simetric să nu rămână vina
De-o parte, sau de alta a frontului de nori.

Descoperim sub gene o lacrimă enormă,
Dar omenească milă nu mai încape-n noi
Şi aurul iubirii, în ură se transformă,
Prin alchimia neagră a stării de război.

De unde să mai cerem transfuzie de stele,
Pentru un cer prielnic sub care-am locuit,
Dacă din vina noastră se năruie castele
Şi ne pătrunde-n inimi un timp nebănuit.