Strofe pentru ploaie
Imperativă şi sonoră ca un final de tamburină,
când fulgerele vagabonde te prind şi-ţi sfâşie veşmântul,
cobori spre noi, cu lăcomia păgână, caldă şi felină
a unor buze pătimaşe, ce-ar săruta întreg pământul…
Pe-acoperişurile roşii, deştepţi orchestrele stridente -
alarma ftizicelor goarne şi tusea tobelor gripate -
în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârşite regimente,
ce smulg aplauze compacte şi aclamări halucinate.
Pe zidurile vechi de case şi pe trotuarele murdare,
presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază,
şi sub cupola cenuşie, fiinţa ta multiplă pare
un gest de Arhiereu ce iartă, şi-n urmă binecuvântează.
Pădurile bătrâne-şi cască spre tine gurile-nsetate,
iar câmpul răscolit de oameni şi rumenit adânc de soare
te-nghite lacom…
Şi de-a lungul şoselelor kilometrate,
tu pari un şir de caravane
ce duc Saharei de mâncare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu