Voci
Eu singur nu-s. În foişoare-nalte
nu mă-ngropară lacăte, nici chei.
Vorbesc cu mine crengile de tei
şi serile şi toate celelalte.
Un pui de vânt sub cuşmă ascunsei
şi-n buzunar un munte să-mi tresalte.
Şi dacă zeii tac prea sus, încalte
cu şoimii glăsui şi cu norii mei.
Mai bate un luceafăr la fereastră,
mai dă un cântec buzna-aici pe horn,
mai cade-n prag o pasăre măiastră,
sau vreo tristeţe sună lung din corn...
Nu, singur nu-s în lumea mea albastră,
mă-ncurc prin voci oriunde mă întorn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu