sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Radu Gyr


Perpetuum mobile

Sub mâna ce se pleacă să disece,
fug din artere purele esenţe,
Din veşnicie picură cadenţe,
ca stropii grei din stalactita rece

Cu pulbere, cu ţăndări şi cu zdrenţe,
istoria se-mbată şi petrece.
Câţi am murit de-un secol sau de zece
în cei de azi îi facem reverenţe.

Sucindu-se pe recile ei fusuri,
vremea mai zvârle-un ev sau o epocă.
Hrănim cu sânge marile apusuri,

Un veac se surpă, altul îl evocă,
şi numai tu, izvor al tainei, susuri
închis adânc, ca-n inimă de rocă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu