Lângă gheţarii-nsoriţi ai ochilor tăi
iarna era blândă şi călduroasă.
Peste zăpezi, luna juca vâlvătăi,
în braţele gerului ne simţeam ca acasă.
Nici n-am ştiut cât de grăbit se topeşte
iarna prea bună ce mă-ncălzea.
Steaua mea a fost un fulg doar, de nea,
topindu-se şi plângând copilăreşte.
Apoi, dezgheţul s-a-ntins peste văi,
noroiul m-a-năbuşit, ca o mătasă.
Numai lângă gheţarii ochilor tăi
iarna mi-a fost blândă şi călduroasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu