luni, 28 februarie 2011

Dana Opriţă


Vinco, Ere

N-am învins, n-am pierdut, n-am venit, n-am plecat -
doar ţie îţi pare departe respiraţia mea,
doar pentru tine drumul nu are întoarcere,
doar tu...

N-au învins.

Au vrut  să mă vindece de singurătate,
agăţându-mi de gât bolovani şi funde colorate,
mi-au acoperit faţa cu fluturi de seară
şi mi-au arătat drumul de întoarcere;
mi-au tatuat pielea cu hieroglife şi semne de întrebare,
amestecând sângele meu cu cerneala memoriei,
mi-au închis ochii şi mi-au spus:
" Eşti moartă. Ridică-te şi umblă !"

N-au învins. Nu încă.

Dar nu vrei un ceai ? ...cum am uitat !
Ceştile-s fine, subţiri, cum îţi plac.
Şi ceaiul e adevărat: fierbinte ca respiraţia mea...

Nu. N-am învins. Pe câmpul de luptă altcineva era în locul meu.
Altcineva.

Eu sunt doar cea care este,
eu sunt cea care mâine va fi irizarea glasului tău,
zâmbetul din colţul gurii,
urma caldă a trupului desenat pe zăpada iubirii.

Nu. N-au învins. Uite-i. Vin iarăşi...


 

Un comentariu:

  1. Dana Opriţă, Sertarul cu iluzii, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989

    RăspundețiȘtergere