Dana Opriţă

Impresie
(într-o gară)

Întotdeauna acesta pare sfârşitul -
trenul aşteptat în gara singurătăţii întârziind nesfârşit,
tineri fluturând în colţul gurii un sentiment de indiferenţă,
ziare citite de ploi
şi tu,
pe lângă care am trecut de-atâtea ori
fără să ştiu
că pe tine te-aşteptam încălzindu-mi mâinile
la lumina ferestrei tale de altădată,
strângând în priviri şinele acestea de cale ferată
ca pe ultimele raze dinaintea apusului -
dâre albastre şi reci lăsate de roţi
căutând un drum de întoarcere,
rătăcind printre valize de carton şi câini vagabonzi
atraşi de urma de sânge cald a ultimului tren, într-o gară pustie.

Întotdeauna acesta era începutul -
muzica spartă a peronului,
becul din tavan tresărind rar ca o insectă,
presărând cu urmele paşilor tăi petale fără întoarcere -
dormitor al speranţei, insectar prăfuit al iubirii...

"Ce faci?"
"Trăgeam puţin cu coada ochiului la tine!"