Voi scrie versuri pentru tine, Doamnă,
vor fi la fel de triste cum sunt eu
şi-ntr-un amurg bolnav şi trist de toamnă,
ţi le va spune ploaia-n locul meu
Pe ziduri vechi în floare igrasia
şi iedera cu ofilitu-i iz...
Tu poate vei păstra fotografia
poetului, într-un album închis.
Va fi târziu...Octombrie...rugină...
alei cu despletiri de vânt şi ploi...
Voi scrie versuri pentru tine, Doamnă,
vor fi la fel de triste cum sunt eu.
" Dominic Stanca a scris de-alungul a patru decenii o poezie a 'rădăcinilor' şi utopia lui şi-a întins hotarele cu credinţă şi melancolia celui care s-a definit atât de simplu şi de adevărat: 'Eu n-am, eu n-am decât rădăcini.'
RăspundețiȘtergereAventura adâncurilor, a coborârii spre sine s-a dublat mereu de ascensiunea privirii:'Mai sus, văz al meu!' "
(Doina Uricariu)
Dominic Stanca, Un ceas de hartie, Volumul - Versuri crestate cu briceagul, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984