Vai, frumuseţea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
şi-alături să simţim sub talpă huma
de iarba vieţii grea, cum de suspine
mi-i inima de când nu te-am văzut?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel să făurească;
albastre zările-n privirile-ţi albastre
să le privesc şi dragostea să crească
din rădăcini bătrâne ca grădina
(mai mândră decât cea care s-a dus),
să-mi ierţi, şi eu să-ţi iert, de-asemeni vina
de-a fi iubit mai mult decât am spus.
Şi să ne ducem colo, sub coline,
a primăverii zână-nduioşată
să ne prefacă-n gemene tulpine,
pe care aceeaşi moarte să le-abată.
" În 1942, Pompiliu Constantinescu publica în Vremea un comentariu la primele poezii ale Magdei Isanos, deocamdată debutantă în reviste, pe care îl încheia cu cuvintele: " numele său trebuie reţinut ". După numai doi ani poeta murea.În locul biografiei propriu-zise există poezia, există legenda unei fete care a iubit copacii, frunzele, bostanii, culoarea, lumina, cu un anume narcisism, ca şi cum ar fi fost ea însăşi risipită prin livadă ori câmpie, luând chipuri dintre cele mai felurite. De aceea moartea nu mai apare ca o primejdie, ci ca un prilej pentru metamorfozare.
RăspundețiȘtergereCompoziţiile sale sunt unitare, echilibrate, sentimentele reţinute, supravegheate, nuanţate, poeta inventând trucuri pentru a face materialul lexical plauzibil în spaţiul poetic.Ea rămâne mai departe un vizionar în stilul pe care şi l-a creat singură, dar asemenea tentative tehnice, itinerariul său liric oarecum sinuos dovedesc că personalitatea artistică a Magdei Isanos este destul de complexă, autoarea conturându-şi un loc bine meritat şi de prestigiu în evoluţia liricii româneşti."
( Magda Ursache )