Mircea Ivănescu

lecturile noastre

" te asemui cu bună îndreptăţire cu acea noapte de

iarnă liniştită, rece, în care duhurile s-au înstăpânit

asupra mea, în tine nu-mi mai străluceşte soarele,

în tine îmi fulgeră mii de stele, şi toate cele mărunte

 pe care le luminează ziua mi se topesc pe

nesimţite în toate contrarietăţile lor colţuroase într-o

revărsare sublimă, tu eşti rece şi prietenos mie

şi liniştit ca noaptea luminoasă de iarnă. "

                           (Bettina Brentano)

şi deschid cartea - o carte care nu vrea să fie
de basme - şi acolo citesc - " te asemui cu îndreptăţire
cu acea noapte de iarnă liniştită, cu o subţire
înfiorare de frig, în care duhurile şi-au aşezat străvezie

înstăpânire asupra mea - în tine nu străluceşte
pentru mine soarele, în tine îmi fulgeră mii
de stele - şi tot ceea ce în lumina zilei are aurii
înţelesuri şi, contraziceri bont colţuroase, acum îşi topeşte
clarităţile îngheţate - şi se face o lume rece, o scoborâtă lent pace,
limpede, liniştită - aşa cum eşti tu - ca o noapte
luminoasă de iarnă " - şi închid cartea - astea sunt şoapte

din cărţi - şi îmi spun că nu mai am acuma ce face
cu vorbe din cărţi - câtă vreme realitatea e doar câte o înceată
clipă, în care e o fiinţă care nu-şi ridică încă faţa iluminată.