Era un timp, demult - îl ştiu, mi-l amintesc:
atunci visele se clădeau uşor, ca pe un castel într-o ţară imaginară,
viaţa se derula frumos uneori, alunecând
precum creionul pe foaia albă a unui extemporal,
poticnindu-se, alteori, de o întrebare, un gest, de un semn...;
atunci ştiam că unu şi cu unu întotdeauna fac doi,
(nu lipseam de la nicio lecţie a destinului,
de la niciun examen),
ştiam cum se construieşte o casă, cum se inventează un răspuns,
descoperisem somniferul dragostei tale,
pe lama cuvintelor, literele alunecau desculţe,
ştiam să număr bine până la zece atunci când îmi era teamă,
trucurile niciunui scamator nu mai erau un secret pentru mine:
totul se derula exact, corect, -
ca un guler scrobit, la o uniformă şcolară.
Acum, în goana acestui mic popas aici, printre voi,
eu însămi călăuză ori gâde
aşteptând tăişul unei întrebări să-mi reteze grumazul,
eu Sfinx, eu Oedip,
mimând fericirea, trăind într-un fir de nisip, navigând pe marea speranţelor
acum, în goana acestui mic popas,
voi muri puţin, până ce-mi vor creşte alte aripi pregătite
pentru o nouă încercare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu