Valeriu DG Barbu

Obsesia...albastru

Atât de albastre sunt cuvintele
nu-ţi poţi închipui altfel, nu-i aşa?
nu te mai saturi, iei lucruri din cale şi
le albăstreşti, nu-ţi pasă
de luminile alb sidef, de aurul dimineţilor,
de ritmatul verde,
noaptea coborî într-o capcană de sticlă, visând

ce te-ai face dacă ar fi totul albastru
tu, lumea, până şi...aerul
cum ai şti că-i astfel, ţinând culorile
într-un punct pe care
nu vei şti să-l creşti?
Ai crede că trăieşti într-un strop de cerneală?
...că tu eşti seva...

ziua colinzi, în jurul capcanei, rostogolind-o
încă un arc de apus, răsărit, apus...

...dintr-o pată oarecare ai înălţat un cer
dintr-un ochi, o lume şi nu ştii...
...lacrima unde ai strunjit trecut
nu va fi soclu...iminentei clipe
azi poţi face orice, dar numai azi,
mâine...te vei filtra prin alte culori...