Puterea neamului de stâncă.
Urmaş al Omului din astru,
Crâmpei de luminare-adâncă,
Cristal de trandafir albastru.
Când timpul cântă la fereastră
Şi două stele stau la sfat,
Tu verşi o lacrimă albastră,
Ce se preface în bărbat.
În neamul nostru de mistere,
Aduci luceferi, rând pe rând,
Născuţi din lacrimi de durere
Şi din străvechiul nostru gând
Să fim din nou precum străbunii,
Poteci între Pământ şi Cer,
Călcând pe zâmbetul minciunii
Şi peste tot ce-i efemer.
Zolit demult, pe zid de castru,
Din două neamuri şi-un Mereu,
Fior de trandafir albastru,
Speranţa sufletului meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu