Cad, doborât de noapte, şi aştept o nouă zi.
Izvoru-l sorb, şi setea din nou va încolţi.
Cu mâinile căzute tânjesc de neiubire,
dar ştiu că vine ora de-alean şi nemurire.
Mi-am părăsit şi casa, şi alta mi-am durat
am disperat, prin gloanţe, şi totuşi am sperat.
Mi-am risipit zadarnic prietenii de-azur,
şi-am răsădit în alţii, din nou, lujerul pur.
Şi viaţa mi-am zvârlit-o pe-un talger de cântar,
şi strâmbă, înşelată, am început-o iar.
Şi astfel trec pe drumul cel greu şi nebătut.
M-avânt, şi cad, şi iarăşi o iau de la-nceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu