Noapte de primăvară
şi-ţi cresc pe umeri ca pe crengi de foc.
E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală,
mai sus de ramuri tainele se coc.
Se-ntind pe lume drumuri de miresme,
nu pentru paşi, ci poate pentru sfinţi.
E ceasul când răsar catapetesme,
la capătul potecilor fierbinţi.
Hai, rupe-ţi lanţul, smulge-te parâmii,
şi, inimă, să mergem amândoi.
E ceasul când foşnesc în cer salcâmii
şi când miroase luna a trifoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu