joi, 3 martie 2011

Veronica Micle


Povestea lăcrămioarelor

Floricelele mult smerite
Pe sub tufe tăinuite,
S-au ascuns de ochii lumii
Şi de cursele minciunii.

Ele-n liniştea lor mare
Au privit din depărtare
Rele-n lume câte sunt,
Chinuri câte-s pe pamânt.

Şi când ceasul de-nflorire
Le sosi, fără de ştire
O durere le-a cuprins
Şi din sânul lor aprins,

Şir de lacrimi, lăcrămioare,
A curs lin, răcoritoare
Iar din lacrimi până-n zori
S-au făcut gingaşe flori.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu