Totul şi...
Şi totul -
o iubire strecurându-se prin fereastra întredeschisă a memoriei,
ca un fum de ţigară în oglinzile
întunecate de un vis întârziat.
Mai trăieşte încă în noi timpul ploilor nesfârşite
în care fiecare gest/cuvânt
lacom se rostogolea prin atlantida unei gări de provincie,
cerşind amintiri cu paiaţe şi arlechini.
Şi totul -
o furişare dincolo de timp, dincolo de viaţă,
un mic popas în umbra umbrelor incandescente
(oare ce culoare o fi având infinitul?)
un cearcăn prăbuşit în ochiul de piatră
al arenei cu gladiatori,
o lacrimă oarbă întrebată de sfinxul melancoliei.
Acum, când liniştea norului electrizant s-a destrămat
şi nu mai e nevoie de cuvinte
şi nu mai e nevoie de piatră, de apă, de ziduri,
în noaptea de noiembrie, de august sau de mai ştiu ce,
acum, chiar acum,
explozia florilor de păpădie îşi împrăştie lacom
igrasia de puf...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu