Ca o linişte grea
şi câte flori adormite prin spini!
Acum peste toate îşi poartă privirea
un cer fără lacrimi şi fără lumini.
Ca un leneş tărâm între noi al tău nume -
un lac singuratic, plin de tăceri,
cum niciun ochi nu se întoarce spre lume
şi nicio-ntrebare înspre ziua de ieri.
Ci paşii mei trec pentru ultima oară -
pentru ultima oară castanele cad,
cu şuier albastru amurgul coboară
şi braţele verzi ale luncii recad.
FRUMOSSSS!!!
RăspundețiȘtergere