Nichita Stănescu

Vedere în acţiune

Am început să înţeleg câte ceva
din ceea ce ştiu:

În mine e un ochi
înlăuntrul meu.

Până nu-mi zdrenţuiesc trupul
în planete,
el nu-mi va atrage viaţa
la sine.

Şi chiar dacă mă spinteci,
el,
ochiul dinlăuntrul meu,
nu va curge-n afară.

Strig: Da!
El este vederea în acţiune.
Nu are trup decât de jur
împrejurul lui.
Acţionează înlăuntru, mai ales
înlăuntrul său însuşi.

Are caracter abstract, -
deşi pot bea apă peste el,
apă cu peşti
cu străfund de mare
cu ţărm,
cu dealuri, cu munţi
la marginea câmpiei,
cu nori plutind în aerul acela...

Strig: Da!
Ochiul acesta nu se elimină:
El este vederea
în acţiune.

Ea vede. Eu sunt orb. Ea vede.

Este acesta un pericol?
Este.

Ochi în triunghi?
Nu.
Triunghi în ochi, şi vedere
în acţiune.

El e înlăuntrul meu,
şi dureros şi mişcător.

El e abstract, atât de abstract
încât
existenţa mea concretă
trece printr-un mare pericol.

El fără mine însă
nu există.

Eu fără el par a exista.
El e în mine.
Nu se vede.
E în acţiune.