Camelia Rădulian

Singurătate

Singurătate şi apoi,
Măcelul toamnei în apus
Şi sângele din frunze dus
De-a lungul zilnicelor ploi.

Sunt amintiri, sau ce-a rămas,
Desenul tău, umbre pe ape,
De tot ce-a fost să mă îngroape
În colbul ultimului ceas.

Să-ţi fie dor de dorul meu
Şi ploaia ochilor să doară
Când va cădea întâia oară
Din ochii mei, în ochii tăi.

Şi dacă nu-ţi va fi mai greu
De rana ultimei înfrângeri
Deasupra iernilor să sângeri
Ca timpul din obrazul meu.

Cu ochii de omăt strivit
Te voi petrece către vară,
Uitând că-n suflet este seară,
Uitând că vara a murit.