Confesiuni
De ce-am crezut de-atâtea oriCă-mi place-o floare numai dintre atâtea flori,
De ce-am crezut că o iubesc şi-apoi
Găseam o altă floare cu foile mai moi?
Oh, cât de largă-i lumea: iubind şi răspunzând
O caut şi o mângâi fir după fir, pe rând,
Fără să-ntreb vreodată de şi-a ivit doar mie
Gingaşa crizantemă întreaga ei tărie.
S-o am întreagă-n mine, mi-ajunge doar o dată
Gingaşa crizantemă să fie sărutată.
Mi-i dat de-aceea-n lume nicicând să nu fiu ram,
Ci alb noian de nour şi linişte să n-am.
"Îl iubeam pe poet - pentru că ne era nemărginire.
RăspundețiȘtergereÎl iubeam pe poet - pentru că ne era degetul sufletului care scrie.
Îl iubeam pe poet - fiindcă învăţasem a şti să iubim poeţii.
Nu pentru că îşi înţelenise versul pe pământul cuvântat de Sadoveanu cu duhul în Cerul lui Eminescu.
Nu pentru că lăsase estetica să se cuminţească pe la început de veac.
Şi îl mai iubeam întrucât lipsise de la lecţia cu dodii sau n-a ajuns-o cu cugetul său şi ni le lăsase nouă ca să dăm în dodii propria noastră exprimare.
O, cum îl mai iubeam pe poet! Şi iubirea noastră scapără iubire veşnică, fără de însfârşire."
(Nichita Stănescu)
Nicolae Labiş, ALBATROSUL UCIS, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993