Eminescu ultim
cerc absorbitor de punct,
corn de melc care nu doare
suntul resorbit în sunt.
Tu lumină alergândă
reîntorcându-te acasă
bruscă devenind flămândă
rechemându-şi iar mireasa.
Ah, suavă recădere
a cuvântului în sine,
cercuri, cercuri de tăcere
absorbind în ea divine
sensuri, sensuri, înţelesuri,
îngustându-se în unghi,
smulgere spre înapoi,
frig al ninsorii rechemat în nori,
urlet şi rechemare,
tu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu