Toţi oamenii sunt vrednici de iubire.
Dar cel ce, coborând pe malul mării,
încearcă să-mpletească o frânghie
din fire de nisip, ca - aruncând-o
de gâtul Lunii care-abia răsare
din valuri - să se înalţe în văzduh;
şi cel ce, aplecat pe-un râu de aur,
îşi trece toată viaţa modelându-l
pe forma vântului fără figură,
spre-a da acestei lumi monedă nouă;
- aceştia doi, în primul rând, au dreptul
de-a locui în cortul umbrei mele.
Când eu lipsesc, să ştiţi: ei sunt acasă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu