Trec orele...
Trec orele ca niște note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei...
Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârșitul
Și tristul gol că nu mai sunt...
Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul își întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte...
Uimit în loc s-oprește omul
Ca-n fața unui ne-nțeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules...
Și clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, - și rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării...
"Printre primii poeţi români cu "nervi" şi "fiori", Traian Demetrecu, fiul unui cârciumar, s-a născut la Craiova în 1866, unde urmează şcoala primară şi câteva clase de liceu. La 13 ani, tatăl îl retrage de la şcoală şi-l obligă să intre ajutor la un toptangiu. În 1884 pregăteşte în particular clasa a IV-a, iar în 1885 publică primul volum de poezii, cu o elogioasă prefaţă e Al. Macedonscki, apreciat şi solicitat într-o admirativă şi abundentă corespondenţă. Drept urmare, "maestrul" îi oferă găzduire în Bucureşti, publicându-l, cu elogii, în Literatorul. Apoi intervine o răceală, din cauze încă nu bine lămurite, prilej de epigrame sarcastice din partea lui Macedonski pe tema "ingratitudinii".
RăspundețiȘtergerePrezenţa sa în numeroase publicaţii muncitoreşti(Munca, Lumea nouă etc.) contribuie şi mai mult la conturarea personalităţii poetului, unul dintre cei mai tipici proletari intelectuali ai literaturii noastre.
În 1895, bolnav de ftizie, el este ajutat de prieteni să plece în Austria, apoi în Elveţia, să se trateze. Prea târziu însă, căci la 17 aprilie 1896, Traian Demetrescu moare la Craiova, lăsând o operă neîncheiată, promiţătoare.
Din " Antologia poeziei simboliste româneşti", Ediţie şi prefaţă de Lidia Bote, Editura Minerva, Bucureşti, 1972