Toamna
Cad frunzele şi azi ca şi-n trecut,
Cum cade gândul în necunoscut...
Dar parcă azi mai tristă e grădina...
E vina toamnei sau a mea e vina?
Cum stăm tăcuţi alături, amândoi,
O altă toamnă plânge parcă-n noi...
E toamna pustiirilor de veci,
Pe care-o simţi când ţi-este scris să pleci,
Când sufletul, în clipa despărţirii,
Se face una cu durerea firii...
Strângi amintiri de parcă frunze strângi,
Şi fără voia ta începi să plângi...
Cad frunzele şi azi ca şi-n trecut...
Cum cade gândul în necunoscut...
...Îl simt cum pleacă sufletu-ţi de-acum.
Îmi simt şi eu tot sufletul pe drum...
Şi am rămas pe bancă amândoi:
Doi arbori desfrunziţi şi trişti şi goi...
" Născut la 8 octombrie 1890, la Galaţi, Alfred Moşoiu urmează studiile liceale la "Sf Sava" din Bucureşti şi cele universitare la Paris(ştiinţe juridice). Tipăreşte în capitala Franţei o plachetă de versuri(1912), în prelungirea unei activităţi poetice începute în ţară, continuate la reîntoarcerea în patrie(1915), mai ales în revista Flacăra, din al cărui grup face parte. Carieră, în special, de autor dramatic şi publicist. Referent literar, vreme îndelungată, la Casa Şcoalelor.
RăspundețiȘtergereDecedează în 1932.
" Din volumul " Antologia poeziei simboliste româneşti ", Editura Minerva, Bucureşti, 1972