marți, 8 noiembrie 2011

Cezar Baltag


Când nu ne vom mai zări

Cândva, când nu voi mai avea umbră,
am să te strig
cu numele tău de dinainte de naştere
cel care nu mi-a fost îngăduit niciodată
să ţi-l pot spune

Odată, când nu voi mai fi
am să te chem
cu numele tău cel adevărat,
cel care nu ţi-a fost dat să-l afli
Câtă vreme am fost cu tine

Cândva, când nu mă vei mai zări,
am să-ţi caut paşii, strigând
numele tău cel de taină,
pe care, auzindu-l pentru prima oară, vei şti
că a fost al tău dintotdeauna

Cândva, când nu te voi mai putea privi
am să te chem fără veste
cu numele tău de la început,
la a cărui rostire te vei trezi din pulbere ca să afli
că nu te-am împărţit niciodată
cu nimeni

Cândva, când nu ne vom mai găsi
am să te strig
cu numele tău dinainte de naştere
pe care iarbă chiar de ai fi,
auzindu-l
îmi vei răspunde

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu