vineri, 25 noiembrie 2011

Damian Ureche


Teiule

Teiule, tu nu dai fructe;
Recunoşti: rodirea doare;
Numai tu din toţi copacii
Ştii să te opreşti la floare.

Dar mireasma, dar mireasma,
Care ne-a-mbătat natura?
Sunt şi fructe ce se gustă
Cu-alte simţuri decât gura.


Un comentariu:

  1. Biografie

    S-a născut la Rugetu, Slătioara, jud. Vâlcea la 2 septembrie 1935 și a încetat din viață la Timișoara la 20 septembrie 1994. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1967. După studiile primare săvârșite în satul natal, urmează Liceul Moise Nicoară din Arad și Liceul C.D.Loga.

    Studiile universitare și le desăvârșește la Facultatea de Filologie din Timișoara și Facultatea de Ziaristică București. Devine corector la publicațiile “Scrisul Bănățean” și redactor la revista “Orizont” din Timișoara, șeful secției poezie. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1967.

    A publicat 21 de cărți. Majoritatea volumelor de versuri sunt premiate de Uniunea Scriitorilor din România și Asociația Scriitorilor din Timișoara. Centrul de librării Timlibris îi decernează Marele Premiu de Popularitate în anul 1992. Are onoarea funcției de redactor șef al revistei “Timișoara mon amour”.

    După trecerea în eternitate a poetului, ia ființă Fundația Literară „Damian Ureche”. Președintele de onoare al fundației este scriitorul Fănuș Neagu.

    Cu sprijinul Asociației Scriitorilor din Timișoara și a confraților de litere, o librărie din Timișoara poartă numele lui Damian Ureche, iar la scara imobilului din Calea Șagului nr.53, unde a locuit poetul, s-a dezvelit o placă de marmură și o efigie de bronz în memoria lui.

    Cu sprijinul consiliului local al comunei Slătioara , al primarului Sorin Romcescu și al maestrului Dinu Săraru, Biblioteca de la Casa de Cultură Țărănească “Dinu Săraru” și Școala din satul natal poartă numele lui Damian Ureche. În fiecare an de la trecerea în eternitate a poetului, în septembrie, au fost organizate comemorări, atât la Timișoara cât și în satul Rugetu.

    Prin grija domnilor Dinu Săraru și Adrian Păunescu, poeziile lui Damian Ureche mai văd și astăzi lumina tiparului în publicațiile "Clipa" lui Dinu Săraru și "Flacăra" lui Adrian Păunescu, la rubrici consacrate, „restituiri” sau „reconsiderări necesare”

    sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Damian_Ureche

    RăspundețiȘtergere