ne-am încurcat în minciuni
ninsoarea aceasta nu se va termina niciodată - și asta
e un fel de a spune - (și poate, de aici,
începe o foarte laborioasă adâncire într-o realitate
în care va ninge mereu bineînțeles. și poate ar fi
mai bine așa. să stai - să vezi pe fereastra lăuntrică,
ninsoarea egală - sau povârnită - de afară.
și tu, înăuntru, cu mâinile în mâneci, sau pe consolă.
și cu ochi micșorați, printre umbrele noi, pe covoare, perdele.
ninsoarea aceasta nu se va termina niciodată. doar că
nu te gândești acum la asta. și schimbările de lumină
pe fața ta - căci alte chipuri de fapt nici nu sunt -
n-au nici o legătură cu zăpada de afară. dar asta
e altceva.) ar trebui să plece de la încăpătoarea imagine
a ceea ce simți cu adevărat. - adică o altă - sau poate aceeași -
minciună?
"Poezia lui Mircea Ivănescu nu este numai autoreflexivă şi secret sau deschis intertextuală, cu "puneri în abis" mai uşor sau mai greu de observat, dar şi, adeseori, secret autobiografică: şi aceasta printr-o transparenţă specială, în care secretul se topeşte şi devine invizibil. Cei care nu-l cunosc personal pe poet sau măcar episoadele importante ale vieţii lui, vor ghici cu greu această dimensiune a scrisului său. Într-un viitor nu prea îndepărtat, doar o biografie( generată de o mare devoţiune pentru opera acestui mare poet) o va putea ilumina."
RăspundețiȘtergere(Matei Călinescu)
"Avem mereu impresia că autorul a intenţionat un tur de forţă: acela de a face poezie spunând că nu face poezie; ceea ce adesea reuşeşte...Nu linia melodică contează, ci atmosfera care se degajă: limita, trăită intens, a unei artificialităţi care e, în acelaşi timp, o bucurie şi o mare tristeţe."
(Ştefan Augustin Doinaş)
Mircea Ivănescu,Versuri poeme poesii: altele aceleaşi vechi nouă, Editura Polirom, 2003, Iaşi