George Bacovia, poet al tristeţilor provinciale, s-a născut la Bacău în ziua de 4/17 septembrie 1881, al cincilea copil - din 13 ! - al comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoiei Lango. Cursul primar şi gimnaziul îl urmează la Bacău, dovedind talent la desen şi vioară, premiat la Tinerimea română(1899). Debutează la Literatorul în 1899, sub pseudonimul V.George. În 1900 se înscrie la şcoala militară din Iaşi, pe care o părăseşte curând, pentru liceul civil. În 1903 este student la Facultatea de Drept din Bucureşti,păşind în cercurile literare, alături de Macedonski. Temperament retracil, cu predispoziţii depresive, ostil agitaţiei, părăseşte Bucureştiul în 1904. Revine la Bacău, urmând să-şi continue cursurile de drept la Iaşi, pe care le termină abia în 1911. Se înscrie în baroul din Bacău, fără să profeseze vreodată avocatura. În schimb, îl întâlnim suplinitor la o şcoală primară, apoi copist şi ajutor de contabil la prefectura din Bacău. Dar nu va sta mult în aceste funcţii minore, căci poetul se îmbolnaveşte, demisionează în 1913 şi se internează într-un sanatoriu din Bucureşti. În 1916 este copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior la Bucureşti, iar în timpul războiului este evacuat cu arhiva la Iaşi. Între 1917 şi 1921, ocupă ale câteva slujbe în Bucureşti, de fatalitatea cărora nu se va elibera decât târziu. Se îmbolnăveşte din nou, demisionează şi se întoarce la Bacău, eterna sa alma mater(1992), unde e numit profesor suplinitor de desen şi caligrafie şi director la revista Ateneul Cultural. Avea de pe acum un oarecare nume literar local, căci în 1915 scosese o revistă proprie, Orizonturi Noi, salutată călduros de Macedonski. În 1923 este premiat de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb, iar în 1925, Societatea Scriitorilor Români îi decerne un premiu în valoare de 10.000 lei, cu care se va tipări volumul Scântei Galbene(1926). În 1928 se căsătoreşte cu profesoara poetă Agatha Grigorescu, eveniment care-l fixează la Bucureşti, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 primesşte, împreună cu Tudor Arghezi, Premiul Naţional de Poezie. George Bacovia este sărbătorit în 1946 de Ministerul Artelor, care-i acordă întâiul mare premiu. Împlinind 75 de ani, poetul este omagiat în 1956 de întreaga presă literară, primind o adevărată consacrare oficială. Nu se va bucura mult de ea, căci în 1957, la 22 mai, George Bacovia moare, punând capăt unei existenţe discrete, profund interiorizate, apăsată de suferinţa şi boală, cu străfulgerări vizionare.
Din "Antologia poeziei simboliste româneşti", Ediţie şi prefaţă de Lidia Bote, Editura Minerva, Bucureşti, 1972
" Acorduri, arpegii, armonii... Orice-au voit din mine au făcut; -Să stau cu anii mei pustii, Să plâng în orele târzii, - În tristele ore, necunoscut. Acorduri, arpegii, armonii... "
(Versuri - George Bacovia) --------------------------------- "...Şi voi lua din cer Ceea ce nu mai găsesc Prin stele, De când rătăcesc.
Această gândire mai vreau Din câte am dorit - Sau cerul e rece - La infinit. "
(Vreodată - George Bacovia) -----------------------------------
" Azi nu mai scriu nimic... Un vin şi-o ţigară - Şi-amiezuri de zile se duc Ca o simptomă fugară...
Ce este, important, mereu Pe-aici, ca şi-afară - Amiezuri de zile se duc Ca o simptomă fugară...
George Bacovia, poet al tristeţilor provinciale, s-a născut la Bacău în ziua de 4/17 septembrie 1881, al cincilea copil - din 13 ! - al comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoiei Lango. Cursul primar şi gimnaziul îl urmează la Bacău, dovedind talent la desen şi vioară, premiat la Tinerimea română(1899). Debutează la Literatorul în 1899, sub pseudonimul V.George. În 1900 se înscrie la şcoala militară din Iaşi, pe care o părăseşte curând, pentru liceul civil. În 1903 este student la Facultatea de Drept din Bucureşti,păşind în cercurile literare, alături de Macedonski.
RăspundețiȘtergereTemperament retracil, cu predispoziţii depresive, ostil agitaţiei, părăseşte Bucureştiul în 1904. Revine la Bacău, urmând să-şi continue cursurile de drept la Iaşi, pe care le termină abia în 1911. Se înscrie în baroul din Bacău, fără să profeseze vreodată avocatura. În schimb, îl întâlnim suplinitor la o şcoală primară, apoi copist şi ajutor de contabil la prefectura din Bacău. Dar nu va sta mult în aceste funcţii minore, căci poetul se îmbolnaveşte, demisionează în 1913 şi se internează într-un sanatoriu din Bucureşti. În 1916 este copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior la Bucureşti, iar în timpul războiului este evacuat cu arhiva la Iaşi. Între 1917 şi 1921, ocupă ale câteva slujbe în Bucureşti, de fatalitatea cărora nu se va elibera decât târziu. Se îmbolnăveşte din nou, demisionează şi se întoarce la Bacău, eterna sa alma mater(1992), unde e numit profesor suplinitor de desen şi caligrafie şi director la revista Ateneul Cultural.
Avea de pe acum un oarecare nume literar local, căci în 1915 scosese o revistă proprie, Orizonturi Noi, salutată călduros de Macedonski. În 1923 este premiat de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb, iar în 1925, Societatea Scriitorilor Români îi decerne un premiu în valoare de 10.000 lei, cu care se va tipări volumul Scântei Galbene(1926). În 1928 se căsătoreşte cu profesoara poetă Agatha Grigorescu, eveniment care-l fixează la Bucureşti, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 primesşte, împreună cu Tudor Arghezi, Premiul Naţional de Poezie. George Bacovia este sărbătorit în 1946 de Ministerul Artelor, care-i acordă întâiul mare premiu. Împlinind 75 de ani, poetul este omagiat în 1956 de întreaga presă literară, primind o adevărată consacrare oficială. Nu se va bucura mult de ea, căci în 1957, la 22 mai, George Bacovia moare, punând capăt unei existenţe discrete, profund interiorizate, apăsată de suferinţa şi boală, cu străfulgerări vizionare.
Din "Antologia poeziei simboliste româneşti", Ediţie şi prefaţă de Lidia Bote, Editura Minerva, Bucureşti, 1972
" Acorduri, arpegii, armonii...
RăspundețiȘtergereOrice-au voit din mine au făcut;
-Să stau cu anii mei pustii,
Să plâng în orele târzii, -
În tristele ore, necunoscut.
Acorduri, arpegii, armonii... "
(Versuri - George Bacovia)
---------------------------------
"...Şi voi lua din cer
Ceea ce nu mai găsesc
Prin stele,
De când rătăcesc.
Această gândire mai vreau
Din câte am dorit -
Sau cerul e rece -
La infinit. "
(Vreodată - George Bacovia)
-----------------------------------
" Azi nu mai scriu nimic...
Un vin şi-o ţigară -
Şi-amiezuri de zile se duc
Ca o simptomă fugară...
Ce este, important, mereu
Pe-aici, ca şi-afară -
Amiezuri de zile se duc
Ca o simptomă fugară...
( Trec Nouri - George Bacovia)