Valeriu DG Barbu

Hexagonul şi frunzele
(anti-poem de proiectat doar pe zi)

Secvenţa unu*

filtre moi dimineţile, rugăciunile se împiedică,
ajung silabe răsfrânte

dinamica adevărurilor absorbită de circumstanţe o
urmăreşte lumina,
nu luminaţii...!

iertarea
cât o lacrimă, înalţă răpusul, compromisul e spart
de un singur cuvânt -
încă nu-l ştiu

nu coerenţă, nici relativism ori cereri esenţiale...
nimic
fugind de convenţional, te afunzi în el - cum voi
străbate?
conştient nu ştiu

inima ta decojită de tot ce-i simbolic dezaprobă
toleranţa are puls în trei timpi -
cel "străin" de-i fuga de abis, eşti iarăşi jertfă...!?!

deja limba păsării - pe care voi pieri - este departe
virgulă pe cer
cerul silabelor răsfrânte

Secvenţa doi**

filtre rarefiate, amiezile mi-au tras vergele subţiri
orizontul -
la capătul opus stau!?! Stau:

liniştea-i absenţa oricărei patimi, pauza
între scufundări în amarul care-i mai amar în coajă
până-n miez nu voi străbate! Când!?!

statica aparentă irită, principiile au noduri
cuvintele au plesnit acoperişul de aramă oxidată,
verde
verdele este viaţă - şi venin

am avut siliciul, ionii biciuiţi şi burice...
milioane de degete atingându-se, se consumau ori
emanau libertăţi - l-am irosit!...voi eraţi acolo...

nu mai aştept, pe jos străbat cerul,
am vreme puţină...