miercuri, 11 ianuarie 2012

Tudor Arghezi


Dormi?

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat? Plouă şi singur mi s-a urât. Vreau să nu te supăr. Te-am văzut citind la lampă Şi n-am băgat de seamă Când ai închis oblonul din grădină, Tărcat cu dungi egale de lumină Am bătut încet în fereastră Şi iar am bătut, mai tare, Şi am intrat în încăperea ta. Curată rânduială! Cartea stă deschisă la pagina albă: Toate paginile cărţii erau albe. Ce citeai tu într-o carte fără slove? Patul era nedesfăcut. Cearşaful nou, perina proaspătă. Unde ai plecat? Unde umbli noaptea singuratec? Încălţămintea ţi-este neatinsă. Nu e gunoi la tine. Te-mbraci în cămaşa de piatră Şi te încingi cu funie de-argint. Tu n-ai nici sudoare, Nici praf, nici scuipat. Un ac îmi înglodeşte inima străpunsă, Medicule fără de prihană Sau e un cui de la Crucificat Sau un ghimpe din cununa lui. Vindecă-mă, suflete. Vin-acasă, suflete. Adu leacuri, suflete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu