Ion Brad

Creion

Să stăm cândva de vorbă
Iubitul meu, în doi,
Să cheltuim o noapte
Pe tot ce suntem noi.
Să ne apuce ziua
Ca un frison târziu,
Tu să găteşti cafeaua
Eu un bătrân rachiu.

Să tremurăm pe-aproape
La geam eventual,
Sub ploaia de miresme,
A unui blând caval.
Tu să-mi aduci aminte
Iar eu, eu să mă mir,
Ca de un vin bezmetic
Uitat într-un potir.

Să ardă pe-ndelete
În soba pentru gaz,
Cărbunii, economic
Din tot ce-a mai rămas
Să fie cald în casă
Şi rânduiala-n lucruri,
Să fim întâia dată.

Noi, singuri, să te bucuri
De noaptea care trece
De ziua care vine,
Atât cât se mai poate
Cât ni se mai cuvine.
Sa stăm ca unul singur
De vorbă amândoi,
Şi să săpăm în urmă
Până vom da de noi.