sâmbătă, 4 februarie 2012

Leonida Lari



Romanţă

Voi mai arde oare între lut şi stea?
Vei mai şti ce gânduri trec prin mintea mea?

Voi mai plânge-n frunze toamna ce-a plecat?
Vei mai crede oare că nu te-am uitat?

Cade-amurg cu alte ceţuri şi cu ploi, 
Ce-a fost ieri nu are cale înapoi,

Alta este raza frânta între nori,
Căci nimic pe lume nu-i de două ori.

Valul vieţii scoate luntrea-mi din delir-
N-am s-aştept în noapte ca un trandafir.

N-ai s-auzi alături ce-ai rănit uşor:
Pasul meu în tremur, versu-mi vestitor,

De pe-acum ne-acopăr zile, nopţi, trăiri,
Amintiri şi frunze, frunze şi-amintiri...


2 comentarii:

  1. "Am cunoscut-o pe Leonida Lari personal,abia în ianuarie 1990,întâlnind-o pentru prima oară la Casa Scriitorilor,unde se afla împreună cu Nicolae Dabija,Grigore Vieru,G.Vodă,V.Vasilache,V.Beşleagă,într-un grup de literaţi şi actori veniţi să se bucure de căderea dictaturii,dar mai ales să pună bazele unei adevărate comuniuni a literaturii române,având obligaţia,şi ea,să dezlege hotare instaurate printr-o încălcare a drepturilor şi istoriei poporului nostru.
    M-am dus întins către poeta,al cărei păr negru mi-a amintit-o o clipă pe Gabriela Melinescu,m-am dus deci întins către ea,căci îi cunoşteam chipul din fotografia ce însoţea volumul antologic "Dulcele foc",tipărit la Chişinău,în 1989,carte pe care mi-o împrumutase domnul Octavian O. Ghibu ca să scriu o cronică,apărută abia în octombrie 1989,în revista "Familia".O cunoşteam deci pe Leonida Lari atunci când am întâlnit-o la masa aceea lungă,acoperită cu mătase de culoarea nisipului,masa din sala cu oglinzi a Casei Scriitorilor,unde cristalul argintat multiplica,în ramele somptuoase,chipurile scriitorilor români."(Doina Uricariu)

    Leonida Lari, "Dulcele foc" Editura Univers, Bucureşti, 1991

    RăspundețiȘtergere