Leonida Lari

Romanţă

Voi mai arde oare între lut şi stea?
Vei mai şti ce gânduri trec prin mintea mea?

Voi mai plânge-n frunze toamna ce-a plecat?
Vei mai crede oare că nu te-am uitat?

Cade-amurg cu alte ceţuri şi cu ploi, 
Ce-a fost ieri nu are cale înapoi,

Alta este raza frânta între nori,
Căci nimic pe lume nu-i de două ori.

Valul vieţii scoate luntrea-mi din delir-
N-am s-aştept în noapte ca un trandafir.

N-ai s-auzi alături ce-ai rănit uşor:
Pasul meu în tremur, versu-mi vestitor,

De pe-acum ne-acopăr zile, nopţi, trăiri,
Amintiri şi frunze, frunze şi-amintiri...

Mihu Dragomir

Romanţă

E un singur salcâm
la hotar de tărâm,
lângă da, lângă nu,
între mine şi tu.

E o singură câmpie
între noi şi baladă,
între stele şi ploi,
între visuri şi noi.

E un singur cuvânt
între nori şi pământ,
între noapte şi zi,
între a fost şi va fi.

Şi salcâmu-i uscat,
şi pe câmp a-nnoptat.
Doar cuvântu-i ştiut,
şi cuvântu-i tăcut.