De ce cu ochii umezi te uiţi în depărtări?
Sau poate-i amintirea întâiei sărutări...
Da, ştiu. În umbră lacul, tăcut şi gânditor,
Visa un cer albastru şi fără niciun nor,
Un nor senin ca cerul adânc din ochii tăi...
Sub farmecul de lună dormeau păduri şi văi,
Iar noi mergeam prin umbra aleilor de tei...
Cu ochii mari şi limpezi priveai în ochii mei
Şi-ncet mărgăritare pe faţa ta-nfloreau,
Iar gândurile mele un vis frumos urzeau:
Să fug cu tine-n lumea din largul unei mări,
Prin noaptea ei să trecem ca două arătări,
Să ne iubim acolo ca nişte zei păgâni,
Pe-o lume de mărgeanuri noi doi să fim stăpâni...
Când m-am trezit în umbra aleilor de tei,
Cu ochi mari şi limpezi priveai în ochii mei,
Şi capul, greu de vise, uşor ţi l-ai culcat
La sânul meu şi-n noapte prelung ne-am sărutat!
Privighetori pe-aproape cântau de te slăvea
Iar luna, să ne vază, pe ceruri se urca...
- De ce cu ochii umezi te uiţi în depărtări,
Sau poate-i amintirea întâiei sărutări?
