Oreste Georgescu

Întâia sărutare

De ce cu ochii umezi te uiţi în depărtări?
Sau poate-i amintirea întâiei sărutări...
Da, ştiu. În umbră lacul, tăcut şi gânditor,
Visa un cer albastru şi fără niciun nor,
Un nor senin ca cerul adânc din ochii tăi...
Sub farmecul de lună dormeau păduri şi văi,
Iar noi mergeam prin umbra aleilor de tei...
Cu ochii mari şi limpezi priveai în ochii mei
Şi-ncet mărgăritare pe faţa ta-nfloreau,
Iar gândurile mele un vis frumos urzeau:
Să fug cu tine-n lumea din largul unei mări,
Prin noaptea ei să trecem ca două arătări,
Să ne iubim acolo ca nişte zei păgâni,
Pe-o lume de mărgeanuri noi doi să fim stăpâni...
Când m-am trezit în umbra aleilor de tei,
Cu ochi mari şi limpezi priveai în ochii mei,
Şi capul, greu de vise, uşor ţi l-ai culcat
La sânul meu şi-n noapte prelung ne-am sărutat!
Privighetori pe-aproape cântau de te slăvea
Iar luna, să ne vază, pe ceruri se urca...
- De ce cu ochii umezi te uiţi în depărtări,
Sau poate-i amintirea întâiei sărutări?

Mihail Buricea

Eu sunt un trecător

Eu sunt un trecător banal prin vreme
Un visător pe tragice coclauri
Un exaltat prin magice poeme
Purtat de dor pe nesfârşite valuri

Eu sunt un trubadur în miez de noapte
Sub miraculosul cer de stele
Căutător nebun de nestemate
Prin lumile deşarte şi rebele

Eu sunt un călător purtat de-o plută
Pe marea fermecată cu destine
Eu sunt nefericirea absolută
În căutarea forţelor divine

Eu sunt un solitar pe-o vale moartă
În căutarea sacrelor izvoare
Sunt un talaz mereu purtat de soartă
Spre nu ştiu care ţintă viitoare

Eu sunt izvorul minunat al lumii
Şi sunt apusul său în destrămare
Sunt aventura sfântă a luminii
Într-un ocean absurd de-ntunecare.

Ana Blandiana

Tu eşti somnul

Întotdeauna toţi m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sângele cere sânge,
Când ninge
Şi lascive, ameninţătoare,
Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,
Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu eşti semnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strânge,
Mi-e cald în somn şi bine
Şi ştiu că o să mor,
Aş fi iertată
Dacă m-aş trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decât,
De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta uşor.
Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,
Spre inima celui din urmă labirint,
Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată
Care-o să mă găsească vinovată
Poate
Şi-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind.

Marin Sorescu

Cine

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.
Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi cu genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.