dar sunt şi amintiri adevărate
şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată - şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei -
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi -
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe -
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe - (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?
